Știri, Muntenia-Sud, România|joi, iunie 25, 2026
Sunteți Aici Home » OPINII » Ţară de basm…

Ţară de basm… 

ion obagilaDupă cum stau lucrurile, în iarnă nu o să avem furtună de zăpadă ci una politică, creată de orgoliile şi ambiţiile oarbe ale clasei politice româneşti pentru care interesul naţional, poporul, contează mai puţin sau deloc. Semnalul clar că vor fi fierbinţeli în decembrie, ianuarie, este dat de participarea tehnocratului şi falsului independent Daniel Cioloş la şedinţa Consiliului Naţional al PNL.

Liberalii, în ultimii ani, tot caută să aducă de pe margine, în prim plan, vedete politice. Nu le iese. Modul lor de a merge cu o poză în faţă, înaintea unui car alegoric bine împănat cu lozinci demagogice, nu mai prinde. Nu mai poţi păcăli poporul cu zâmbete şi promisiuni că mâine va fi iar, din nou, mai bine şi că Cioloş este garantul echilibrului,un Mesia al al Statului de Drept şi cam atât.

Ceea ce se întâmplă acum în politica românească este şi o dovadă a implicaţiei incorecte a preşedintelui Klaus Iohannis, care s-a aruncat în bătălie după modelul Traian Băsescu. Vrea şeful statului ca partidul pe care l-a condus şi care l-a propulsat la Cotroceni să iasă bine, să nu cadă în genunchi.

Nu înţelegem până la capăt efectul Cioloş asupra săgeţii liberale. De ce trag unii cu dinţii ca tehnocratul adus în fruntea guvernului după momentul Colectiv să rămână şi după 11 decembrie premier. Asta în condiţiile în care poporul nu prea mai înghite acest tip de liberalism de vitrină rezultat prin contopirea PNL şi PDL.

Răspunsul ar fi simplu. Cineva, de nu ştiu unde, vrea să ţină partidul lui Dragnea departe de scaunul puterii. Lupta va fi dură. Pe alocuri presărată cu dezvăluiri, arestări şi condamnări. PSD şi ALDE, dacă sunt într-adevăr trezite şi au învăţat din proprile greşeli, pot să restabilească ordinea în această ţară, să reechilibreze balanţa puterii cocoşată de sistem, să oprească din fiert unele instituţii care au dat pe afară ameninţând să înăbuşe bruma de libertate pe care o avem.

Cum să mai aplaude omul simplu statul căruia unuia îi oferă pensie de 400 de lei iar altuia de 40.000 de lei? Democraţia din România a alunecat pe o pantă a incertitudinii şi neîncrederii. Ţara parcă există doar pentru cei care o conduc. Noi, restul, suntem consumatori de orice. Supravieţuitori pe un câmp tactic. Parcă trăim într-un basm cu balauri, prinţi, zâne şi comori, dar fără exuberanţii şi doriţii eroi, apărători ai binelui!

Ion Obăgilă

View My Stats