Știri, Muntenia-Sud, România|luni, aprilie 20, 2026
Sunteți Aici Home » SPORT » TENIS: Frații Radu și Cezar Papoe au fost de neoprit la Onești

TENIS: Frații Radu și Cezar Papoe au fost de neoprit la Onești 

Orașul Onești a fost cucerit de frații Radu și Cezar Papoe! Cei doi tenismeni ai Clubului Sportiv Târgoviște au fost de neoprit la turneele desfășurate în urbea moldoveană. Radu și-a adjudecat “Cupa Primăriei”, din cadrul Circuitului Național FRT U16, după ce a avut parte de o evoluție excelentă pe întreaga durată a concursului.

Târgovișteanul a intrat în posesia tofeului pus în joc, la capătul victoriei din finală, obținute în fața lui Dragoș Popeangă (AS CS Tenis Masters), cu scorul de 6-2, 6-4. Până la succesul din ultimul act, Radu a trecut în semifinale de Vlad Stoica (AS Club Politehnica), cu 6-2, 6-1, în sferturi de Matei Fotea (TC Micul AS), cu 6-0, 6-1, iar în turul doi de Bogdan Damian (Tenis Club Vaslui), cu 6-0, 6-0.

Fratele său, Cezar, s-a dovedit invincibil la trofeul “Cupa Primăriei-Vrancart” U10. La turneul final șah, micuțul tenismen i-a depășit pe rând pe Sergiu Urzică (CSM Moinești) – 6-3, 6-1, Rareș Rugină (Tenis Club Focșani) – 6-1, 6-0 ș de Cristian Anton (CSȘ Bacău) – 6-0, 6-0. În schimb, în primul tur din cadrul tabloului de simplu, Cezar l-a învins pe David Stoleru (CSM Moinești), cu 6-0, 6-0.

În aceste zile, Radu Papoe participă cu naționala României U14 la turneul campionilor europeni Tennis Europe Junior Masters, unde îi mai are colegi pe Nicholas Ionel și Sebastian Gima. În primul joc din cadrul puternicului concurs, târgovișteanul l-a depășit pe ucraineanul Oleksiy Shestakov, cu 6-1, 6-3. În următorul tur al întrecerii, Papoe va da peste danezul Elmer Moller.

Ionuț Parghel

View My Stats