Știri, Muntenia-Sud, România|miercuri, iunie 3, 2026
Sunteți Aici Home » ACTUALITATE » La mulţi ani, TÂRGOVIŞTE! Expediţie montană de succes în Grecia, dedicată Cetăţii

La mulţi ani, TÂRGOVIŞTE! Expediţie montană de succes în Grecia, dedicată Cetăţii 

Asociaţia Chindia Jurasic Park a organizat, cu prilejul aniversării Cetăţii Târgovişte, care împlineşte astăzi 620 de ani de atestare documentară, o expediţie inedită în Grecia, pe Muntele Athos, la schitul românesc Prodromu, dar şi pe crestele Olimpului – supranumit Lăcaşul Zeilor.  S-au sărbătorit în acest mod şi cei 20 de ani de la prima expediţie montană externă a Asociaţiei de Turism Chindia. A fost cucerit atun ci cel mai înalt vârf al continentului european – Elbrus (5.643 m), iar victoria a fost dedicată tot municipiului Târgovişte.

„Biserica schitului având hramul Sfântul Ioan Botezătorul este impresionantă, are candelabre mari, pictură clasică. Icoana Maicii Domnului Prodromiţa (adică Înaintemergătoarea) este o icoană făcătoare de minuni „nefăcută de mână omenească”. Ea are o aură specială, iar fiecare din membrii expediției s-a închinat la ea și s-a rugat și pentru comunitatea dâmbovițeană. Până la venirea serii, cei patru pelerini au vizitat grota Sfântului Atanasie Athonitul aflată sub faleza stâncoasă din capătul sudic a muntelui. La întoarcere, la ceas de seară, mai toți pelerinii sosiți la Prodromu au ascultat sfaturi duhovnicești din partea celui mai bătrân călugăr al schitului”, povesteşte Nicu Posta – coordonator Chindia Jurasic Park.

Dimineaţa, montaniarzii dâmboviţeni pornesc spre cea mai înaltă cotă a Muntelui Sfânt, spre vârful Athon (2033 m), de unde se văd multe din drumurile care duc spre mănăstiri, se văd chiar marile mănăstiri sau capelele izolate, se văd insule și vase de transport. După cele 14 ore de drumeţie, se revine la Schitul Prodromu, de unde se pleacă în dimineaţa următoare spre crestele Olimpului – Lăcaşul Zeilor din mitologia greacă, pentru cucerirea celor 4 mari vârfuri ale masivului: Mytikas – 2917 m, Skolio – 2911 m, Stefani – 2909 m (supranumit și „Tronul lui Zeus”) şi Skala – 2866 m.

expeditie-grecia-2

După revenirea din zona Muntelui Athos, echipa formată din Nicu Posta, Ionel Glodeanu și Nini Stan s-a întâlnit (la Paralia Katerini) cu experimentații montaniarzi Ileana Bocanciu și Marius Prundaru și au stabilit etapele de acoperire a câtorva obiective din zonă. Astfel, în după-amiaza zilei de 3 septembrie, au mers cu auto propriu până în frumoasa localitate montană Litochoro („orășelul de piatră”) de unde au intrat pe Defileul Enipeas până la celebra „Cadă a lui Zeus”, o uriașă înșiruire de concavități în calcar, cu apă limpede, cristalină.

„A doua zi, 4 septembrie 2016, se dă startul într-o dificilă etapă de ascensiune montană. Se merge cu auto propriu până la Prionia (1100 m) de unde, pe traseul european E 4, se urcă, aproximativ 3 ore, până la Refugiul A (Spileos Agapitos) la 2100m. Tot drumul, montaniarzii dâmbovițeni s-au intersectat cu sute de alergători participanți la „Maratonul Olimpului”.

După o mică pauză de energizare (ceai cu miere și ceva sandvișuri) se continuă ascensiunea spre vârful Mytikas, în ciuda vremii schimbătoare: soare, nori, ceață. Pe la vreo 2500 de metri, după consultarea unui salvamontist local, se ia decizia de a se merge pe un lung traverseu pe fața numită „Zonaria” pentru a se ajunge la baza spectaculosului culoar numit Louki.

Se urcă „la liber” cu toate că anumite grupuri de turiști urcau sau coborau asigurați în coardă, de ghizii locali. După aproximativ 50 de minute de ascensiune pe o pantă de 60-70 grade, se ajunge pe cel mai înalt vârf al Olimpului, pe celebrul Mytikas (poreclit „nasul”, datorită profilului său) la altitudinea de 2918 metri.

Se fac din nou fotografii, se filmează, se transmit sms-uri la familii și la prieteni, sunt anunțate autoritățile locale. Târgoviștea este din nou la înălțime, iar steagul său, alături de al României și al Uniunii Europene, domină majoritatea culmilor din Peninsula Balcanică. Vizavi de el se află celebrul vârf Stefani – 2909 m (supranumit și „Tronul lui Zeus”), dar el va fi atacat într-o nouă viitoare expediție.

Începe coborârea pe varianta clasică, pe cunoscuta „Scară a Iadului”, o pantă extrem de înclinată care are prize bune, dar care trebuie abordate cu mare grijă. În dreapta potecii se află „Megala Cazania”, o uriașă căldare glaciară, cu o verticală de peste 800 de metri. Poteca urcă într-o mică șa de lângă vârful Skala (2866 m) și ajunge într-o altă căldare glaciară unde ciopoarele de capre negre pasc în liniște.

Întrucât ora era relativ înaintată, se renunță la vârful Skolio (2911 m) și se ia decizia retragerii spre mașină. Astfel, după 14 ore de mers, după acoperirea unei diferențe de nivel de 3600 metri (urcare/coborâre), montaniarzii dâmbovițeni au reușit să ducă simbolurile Cetății Târgoviștei pe cel mai înalt vârf al Greciei”, ne-a relatat Nicu Posta.

View My Stats