Știri, Muntenia-Sud, România|sâmbătă, mai 2, 2026
Sunteți Aici Home » SPORT » VOLEI: CSM Târgovişte, primul meci cu Lugoj, ultimul cu Alba Blaj, în noua ediţie a Diviziei A1

VOLEI: CSM Târgovişte, primul meci cu Lugoj, ultimul cu Alba Blaj, în noua ediţie a Diviziei A1 

Vicecampioana României la volei feminin CSM Târgovişte va debuta în noul campionat al Diviziei A1 pe 8 octombrie. Programul primei părţi a turului se anunţă facil pentru dâmboviţene, în schimb partea a doua a acestuia pare una infernală, cu meciuri de calibru. Primul joc tare pentru trupa lui Nesic va veni în etapa a 5-a, în deplasare, împotriva Ştiinţei Bacău. Pe final de tur, în ultimele patru runde, CSM Târgovişte va înfrunta pe Dinamo Bucureşti, CSM Bucureşti, Unic Piatra Neamţ şi pe CS Volei Alba Blaj, ultima echipă fiind campioana en-titre a României.

Sistemul de desfăşurare al Diviziei A1 s-a schimbat faţă de sezonul trecut, renunţându-se la play-off şi play-out. Astfel, după disputarea celor 22 de etape ale sezonului regulat, ocupantele locurilor 1-6 vor mai juca un mini-campionat, de zece etape (tur-retur), pentru a stabili campioana României şi echipele participante în cupele europene. La rândul lor, echipele de pe locurile 7-12 vor juca şi ele un mini-campionat, ce va cuprinde tot zece etape (tur-retur), pentru a stabili cele două echipe retrogradate în Divizia A2. Cele 12 formaţii îşi vor păstra punctajul acumulat în sezonul regulat, unde fiecare echipă va disputa câte 32 de meciuri în campionat.

După ce sezonul precedent a ocupat locul 2 în campionat, CSM Târgovişte va evolua în noul sezon european în Cupa CEV. De asemenea, pe 3 sau 4 decembrie, echipa dâmboviţeană va da piept cu CS Volei Alba Blaj în Supercupa României.

Programul turului de campionat pentru CSM Târgovişte

Etapa 1: CSM Lugoj – CSM Târgovişte (8 octombrie)
Et. 2: CSM Târgovişte – SCM U Craiova
Et. 3: SCM Piteşti – CSM Târgovişte
Et. 4: CSM Târgovişte – Penicilina Iaşi
Et. 5: Ştiinţa Bacău – CSM Târgovişte
Et. 6: CSM Târgovişte – Medicina Târgu Mureş
Et. 7: CSU Galaţi – CSM Târgovişte
Et. 8: Dinamo Bucureşti – CSM Târgovişte
Et. 9: CSM Târgovişte – CSM Bucureşti
Et. 10: Unic LPS Piatra Neamţ – CSM Târgovişte
Et. 11: CSM Târgovişte – CS Volei Alba Blaj.

Ionuţ Parghel

View My Stats