VOLEI: CSM Târgovişte s-a înclinat în faţa Albei Blaj în marea finală a campionatului

N-a fost să fie nici de această dată! Titlul de campioană la volei feminin s-a dovedit pentru al doilea an consecutiv imposibil de cucerit de către CSM Târgovişte. Ca şi sezonul precedent, bariera s-a numit campioana en-titre CS Volei Alba Blaj. Dâmboviţencele s-au mulţumit şi în ultimul sezon tot cu medaliile de argint, după ce, la un moment dat, s-au aflat foarte aproape de preţiosul trofeu.
Sportivele lui Zoran Terzic au picat în marea finală după succesul din meciul trei. Copleşite de emoţiile mizei importante a duelului, jucătoarele CSM-ului au clacat, neaşteptat, pe teren propriu în meciul patru, irosind astfel prima şansă de a deveni campioane. A doua oportunitate de a ajunge la medaliile de aur a fost pierdută la Blaj, în „decisivul” finalei.

Ajunse în Ardeal cu speranţe mari, târgoviştencele nu au putut face faţă tăvălugului condus de Darko Zakoc şi au pierdut la pas finala finalei, cu scorul de 0-3. Într-o sală micuţă, unde înghesuiala şi vacarmul tribunelor au reprezentat cuvintele de ordine, dâmboviţencele au arătat o evoluţie modestă, ce a împins adversarul să câştige destul de uşor meciul. Prestaţia timidă a dâmboviţencelor şi lipsa momentelor de inspiraţie ale lui Terzic au dus Alba să-şi adjudece lejer primele două seturi (15, 19). Tresărirea de orgoliu a Târgoviştei a apărut în finalul manşei a treia, când totul părea bătut în cuie.
În momentul când toţi fanii gazdelor s-au ridicat în picioare, pentru a le aplauda pe favorite, Diana Calotă et comp. au avut parte de o mică sclipire, restabilind egalitatea în setul al treilea, 24-24. Numai că, următoarele două mingi ale echipei lui Zakoc au fost fatale CSM-ului, iar Sala „Timotei Cipariu” a explodat de bucurie în momentul victorie finale a Albei, cu scorul general de 3-2.

După încheierea meciului de la Blaj, pentru CSM Târgovişte au rămas argintul Diviziei A1, trofeul Cupei României şi accesul într-o competiţie europeană. Aşadar, obiectiv îndeplinit în campionat (calificarea în finala Diviziei A1) şi ţel depăşit în Cupă (cucerirea trofeului, după ţinta a fost accesul în semifinale).
CS Volei Alba Blaj – CSM Târgovişte 3-0 (25-15, 25-19, 26-24)
Alba Blaj: J. Alajbeg, A. Salaoru, I. Plchotova, M. Vujovic, J. Vesovic, A. Grbac – I. Nemţanu, D. Viloiu, A. Berdilă. D. Djuric, V. Rusu, A. Bobi. Antrenor: Drako Zakoc.
Târgovişte: M. Drpa, B. Busa, R. Ivanof, M. Colar, S. Cebic, D. Calotă – A. Sobo, A. Trică, E. Chantava, K. Medved, B. Mitrănescu, S. Marian. Antrenor: Zoran Terzic.
Meciurile finalei
Alba Blaj – Târgovişte 2-3
Alba Blaj – Târgovişte 3-0
Târgovişte – Alba Blaj 3-1
Târgovişte – Alba Blaj 2-3
Alba Blaj – Târgovişte 3-0
Ionuţ Parghel


















