UPDATE: Hoţii de lemne din Argeş au rămas fără maşinile de lux şi nouă autocamioane

Poliţiştii argeşeni de la Investigarea Criminalităţii Economice au indisponibilizat, astăzi, patru autoturisme şi nouă autocamioane şi semiremorci, în urma percheziţiilor efectuate la persoane suspectate de săvârşirea unor infracţiuni în domeniul silvic. De asemenea, au fost ridicate două puşti de vânătoare, un pistol, 8.000 de lei, documente şi înscrisuri. Totodată, 10 persoane au fost conduse la sediul IPJ Argeş pentru audieri.
Acţiunea s-a desfăşurat în cadrul unui dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de evaziune fiscală, tăiere ilegală de arbori, spălare de bani, abuz în serviciu şi fals material în înscrisuri sub semnătură privată.
Persoanele în cauză sunt bănuite că, în perioada anilor 2008 – 2012, ar fi tăiat ilegal aproximativ 30.000 de metri cubi de material lemnos, cu ajutorul unor angajaţi din cadrul ocoalelor silvice private şi de stat, iar ulterior ar fi transportat, prelucrat şi comercializat importante cantităţi de material lemnos, fără a înregistra în contabilitate toate aceste operaţiuni,
Tot în aceeaşi perioadă, în vederea disimulării provenienţei sumelor de bani obţinute din săvârşirea de infracţiuni, persoanele ar fi introdus sumele de bani într-un circuit financiar, prin achiziţia de bunuri imobile şi mobile.
Prin activitatea infracţională, bugetul de stat ar fi fost prejudiciat cu aproximativ 4.000.000 de euro.


















