ANI: 32 de actuali şi foşti parlamentari, în conflict de interese pentru că şi-au angajat rudele în propriile cabinete

Agenţia Naţională de Integritate a constat încălcarea regimului juridic al conflictului de interese în materie administrativă în cazul a 14 actuali deputați, 17 foști deputați și un senator. În cazul a patru dintre aceştia, ANI a sesizat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în vederea verificării indiciilor privind posibila săvârșire a infracțiunii de conflict de interese, ca urmare a angajării de către aceștia a propriilor rude în cadrul birourilor parlamentare. Valoarea totală a contractelor încheiate cu încălcarea regimului juridic al conflictelor de interese este de 1.062.798 Lei (aprox. 240.000 Euro). În perioada 2011 – 2015, Agenția Națională de Integritate a constatat alte 22 de cazuri de membri ai Parlamentului care și-au angajat rudele la cabinetele parlamentare.
Lista celor 32 de parlamentari
1. AMET ALEDIN – Fost deputat – CONFLICT DE INTERESE ADMINISTRATIV
În calitate de deputat, a încheiat, în legislatura 2008 – 2012, un contract civil prin care și-a angajat soția în funcția de consilier în cadrul propriului birou parlamentar. În baza contractului civil încheiat, soția sa a obţinut venituri salariale în cuantum total de 1.143 Lei.
2. ANA GHEORGHE – Fost deputat – CONFLICT DE INTERESE ADMINISTRATIV
În calitate de deputat, a încheiat, în legislatura 2008 – 2012, un contract civil prin care și-a angajat cumnata în funcția de șef cabinet în cadrul propriului birou parlamentar. În baza contractului civil încheiat, cumnata sa a obţinut venituri salariale în cuantum total de 9.691 Lei.
3. BÉRES ȘTEFAN-VASILE – Fost deputat – CONFLICT DE INTERESE ADMINISTRATIV
În calitate de deputat, a încheiat, în legislatura 2008 – 2012, două contracte civile prin care și-a angajat sora în funcția de consilier și pe fiul său în funcția de referent în cadrul propriului birou parlamentar. În baza contractului civil încheiat, sora sa a obţinut venituri salariale în cuantum total de 37.646 Lei, iar fiul său a obţinut venituri salariale în cuantum total de 26.203 Lei.
4. BRÎNZĂ WILLIAM GABRIEL – Fost deputat – CONFLICT DE INTERESE ADMINISTRATIV
În calitate de deputat, a încheiat, în legislatura 2008 – 2012, un contract civil prin care și-a angajat fratele în funcția de consilier în cadrul propriului birou parlamentar. În baza contractului civil încheiat, fratele său a obţinut venituri salariale în cuantum total de 23.393 Lei.
5. BUDA VIOREL VASILE – Fost deputat CONFLICT DE INTERESE ADMINISTRATIV
În calitate de deputat, a încheiat, în legislatura 2008 – 2012, un contract civil prin care și-a angajat fiica în funcția de consilier în cadrul propriului birou parlamentar. În baza contractului civil încheiat, fiica sa a obţinut venituri salariale în cuantum total de 19.517 Lei.
6. BUTA SORIN GHEORGHE – Fost deputat – CONFLICT DE INTERESE ADMINISTRATIV
În calitate de deputat, a încheiat, în legislatura 2008 – 2012, un contract civil prin care și-a angajat fiica în funcția de consilier în cadrul propriului birou parlamentar. În baza contractului civil încheiat, fiica sa a obţinut venituri salariale în cuantum total de 29.139 Lei.
7. CALIMENTE MIHĂIȚĂ – Deputat – CONFLICT DE INTERESE ADMINISTRATIV
În calitate de deputat, a încheiat, în legislatura 2008 – 2012, un contract civil prin care și-a angajat fiul în funcția de referent în cadrul propriului birou parlamentar. În baza contractului civil încheiat, fiul său a obţinut venituri salariale în cuantum total de 33.258 Lei.
8. CĂLIAN PETRU – Fost deputat – CONFLICT DE INTERESE ADMINISTRATIV
În calitate de deputat, a încheiat, în legislatura 2008 – 2012, un contract civil prin care și-a angajat soția în funcția de consilier în cadrul propriului birou parlamentar. În baza contractului civil încheiat, soția sa a obţinut venituri salariale în cuantum total de 61.512 Lei.
9. CĂRARE VIOREL – Fost deputat – CONFLICT DE INTERESE ADMINISTRATIV SI PENAL
În calitate de deputat, a încheiat, în legislatura 2008 – 2012, două contracte civile și un contract individual de muncă prin care și-a angajat cumnatul și soția în cadrul propriului birou parlamentar. Soția persoanei evaluate a beneficiat, în baza contractelor civile încheiate, de venituri salariale în cuantum total de 31.933 Lei, iar cumnatul său a beneficiat, în baza contractului individual de muncă, de venituri salariale în cuantum total de 12.768 Lei.
Agenția Națională de Integritate a sesizat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în vederea verificării indiciilor privind posibila săvârșire a infracțiunii de conflict de interese, prevăzută de art. 301, alin. (1) din Codul Penal al României, întrucât acesta și-a angajat soția în cadrul propriului birou parlamentar, motiv pentru care aceasta a obținut, în baza unuia dintre contractele civile încheiate, venituri salariale în cuantum de 9.508 Lei.
10. CIUCĂ LIVIU-BOGDAN – Deputat – CONFLICT DE INTERESE ADMINISTRATIV
În calitate de deputat, a încheiat, în legislatura 2008 – 2012, un contract civil prin care și-a angajat sora în funcția de referent în cadrul propriului birou parlamentar. În baza contractului civil încheiat, sora sa a obţinut venituri salariale în cuantum total de 40.956 Lei.
11. COCLICI RADU EUGENIU – Fost deputat – CONFLICT DE INTERESE ADMINISTRATIV
În calitate de deputat, a încheiat, în legislatura 2008 – 2012, un contract civil prin care și-a angajat mama în funcția de consilier în cadrul propriului birou parlamentar. În baza contractului civil încheiat, mama sa a obţinut venituri salariale în cuantum total de 32.576 Lei.
12. CROITORU CĂTĂLIN – Fost deputat si actual senator – CONFLICT DE INTERESE ADMINISTRATIV SI PENAL
În perioada exercitării mandatului de deputat, a încheiat două contracte civile prin care și-a angajat fiul în funcția de consilier juridic și nora în funcția de consilier în cadrul propriului birou parlamentar. În baza contractului civil încheiat, fiul său a obţinut venituri salariale în cuantum total de 55.038 Lei, iar nora sa a obţinut venituri salariale în cuantum total de 37.399 Lei.
Agenția Națională de Integritate a sesizat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în vederea verificării indiciilor privind posibila săvârșire a infracțiunii de conflict de interese, prevăzută de art. 301, alin. (1) din Codul Penal al României, ca urmare a angajării de către CROITORU CĂTĂLIN a rudelor sale în cadrul propriului birou parlamentar.
13. FENECHIU RELU – Fost deputat – CONFLICT DE INTERESE ADMINISTRATIV
În calitate de deputat, a încheiat, în legislatura 2008 – 2012, un contract civil prin care și-a angajat fratele în funcția de consilier în cadrul propriului birou parlamentar. În baza contractului civil încheiat, fratele său a obţinut venituri salariale în cuantum total de 4.051 Lei.
14. FIRCZAK GHEORGHE – Deputat – CONFLICT DE INTERESE ADMINISTRATIV
În calitate de deputat, a încheiat un contract individual de muncă prin care și-a angajat fiul în funcția de consilier în cadrul propriului birou parlamentar. În baza contractului individual de muncă încheiat, fiul acestuia a obţinut venituri salariale în cuantum total de 62.580 Lei.
15. GABOR GHEORGHE – Fost deputat – CONFLICT DE INTERESE ADMINISTRATIV
În calitate de deputat, a încheiat, în legislatura 2008 – 2012, două contracte civile prin care și-a angajat fiul și soția în funcția de consilier în cadrul propriului birou parlamentar. În baza contractului individual de muncă încheiat, fiul acestuia a obţinut venituri salariale în cuantum total de 19.265 Lei, iar soția sa a obţinut venituri salariale în cuantum total de 21.911 Lei.
16. GIURGIU MIRCIA – Fost deputat – CONFLICT DE INTERESE ADMINISTRATIV
În calitate de deputat, a încheiat, în legislatura 2008 – 2012, un contract civil prin care și-a angajat fratele în funcția de șofer în cadrul propriului birou parlamentar. În baza contractului civil încheiat, fratele său a obţinut venituri salariale în cuantum total de 13.975 Lei.
17. HORJ PAVEL – Fost deputat – CONFLICT DE INTERESE ADMINISTRATIV
În calitate de deputat, a încheiat, în legislatura 2008 – 2012, un contract civil prin care și-a angajat soția în funcția de consilier în cadrul propriului birou parlamentar. În baza contractului civil încheiat, soția sa a obţinut venituri salariale în cuantum total de 26.515 Lei.
18. IANCU IULIAN – Deputat – CONFLICT DE INTERESE ADMINISTRATIV
În calitate de deputat, a încheiat, în legislatura 2008 – 2012, un contract civil prin care și-a angajat fratele în funcția de subinginer în cadrul propriului birou parlamentar. În baza contractului civil încheiat, fratele său a obţinut venituri salariale în cuantum total de 23.460 Lei.
19. IGNAT MIRON – Deputat – CONFLICT DE INTERESE ADMINISTRATIV
În calitate de deputat, a încheiat un contract civil prin care și-a angajat cumnata în funcția de consilier în cadrul propriului birou parlamentar. În baza contractului civil încheiat, cumnata sa a obţinut venituri salariale în cuantum total de 35.899 Lei.
20. IONESCU GEORGE – Deputat – CONFLICT DE INTERESE ADMINISTRATIV
În calitate de deputat, a încheiat, în legislatura 2008 – 2012, un contract civil prin care și-a angajat fiul în funcția de referent în cadrul propriului birou parlamentar. În baza contractului civil încheiat, fiul său a obţinut venituri salariale în cuantum total de 35.991 Lei.
21. KELEMEN ATILLA BELA LASZLO – Deputat – CONFLICT DE INTERESE ADMINISTRATIV
În calitate de deputat, a încheiat un contract civil prin care și-a angajat soția în funcția de referent în cadrul propriului birou parlamentar. În baza contractului civil încheiat, soția sa a obţinut venituri salariale în cuantum total de 27.248 Lei.
22. LEȘE DORU BRAȘOAN – Fost deputat – CONFLICT DE INTERESE ADMINISTRATIV
În calitate de deputat, a încheiat, în legislatura 2008 – 2012, un contract civil prin care și-a angajat fratele în funcția de consilier în cadrul propriului birou parlamentar. În baza contractului civil încheiat, fratele său a obţinut venituri salariale în cuantum total de 92.443 Lei.
23. MOCIOALCĂ ION – Deputat – CONFLICT DE INTERESE ADMINISTRATIV
În calitate de deputat, a încheiat, în legislatura 2008 – 2012, un contract civil prin care și-a angajat fiica în funcția de consilier în cadrul propriului birou parlamentar. În baza contractului civil încheiat, fiica sa a obţinut venituri salariale în cuantum total de 892 Lei.
24. NOSA IULIU – Deputat – CONFLICT DE INTERESE ADMINISTRATIV
În calitate de deputat, a încheiat, în legislatura 2008 – 2012, un contract civil și un contract individual de muncă prin care și-a angajat fiul în funcția de consilier în cadrul propriului birou parlamentar. În baza contractelor încheiate, fiul său a obţinut venituri salariale în cuantum total de 35.971 Lei, la care se adaugă indemnizația pentru creșterea copilului pe care a primit-o timp de un an, începând cu data de 20 martie 2012.
25. NISTOR LAURENȚIU – Deputat – CONFLICT DE INTERESE ADMINISTRATIV
În calitate de deputat, a încheiat, în legislatura 2008 – 2012, două contracte civile prin care și-a angajat fiica și ginerele în funcția de expert în cadrul propriului birou parlamentar. În baza contractelor civile încheiate, fiica sa a obţinut venituri salariale în cuantum total de 34.171 Lei, iar ginerele acestuia a obţinut venituri salariale în cuantum total de 45.771 Lei.
26. OAJDEA VASILE DANIEL – Deputat – CONFLICT DE INTERESE ADMINISTRATIV
În calitate de deputat, a încheiat, în legislatura 2008 – 2012, un contract civil prin care și-a angajat soția în funcția de consilier în cadrul propriului birou parlamentar. În baza contractului civil încheiat, soția sa a obţinut venituri salariale în cuantum total de 32.970 Lei.
27. OLAR CORNELIU – Fost deputat – CONFLICT DE INTERESE ADMINISTRATIV
În calitate de deputat, a încheiat, în legislatura 2008 – 2012, un contract civil prin care și-a angajat fiica în funcția de referent în cadrul propriului birou parlamentar. În baza contractului civil încheiat, fiica sa a obţinut venituri salariale în cuantum total de 29.139 Lei.
28. RĂȚOI NECULAI – Deputat – CONFLICT DE INTERESE ADMINISTRATIV
În calitate de deputat, a încheiat, în legislatura 2008 – 2012, un contract civil prin care și-a angajat nepotul în funcția de consilier în cadrul propriului birou parlamentar. În baza contractului civil încheiat, nepotul său a obţinut venituri salariale în cuantum total de 26.336 Lei.
29. STAN ION – Deputat – CONFLICT DE INTERESE ADMINISTRATIV
În calitate de deputat, a încheiat, în legislatura 2008 – 2012, un contract civil prin care și-a angajat fiica în funcția de consilier în cadrul propriului birou parlamentar. În baza contractului civil încheiat, fiica sa a obţinut venituri salariale în cuantum total de 6.594 Lei.
30. VOICU MĂDĂLIN ȘTEFAN – Deputat – CONFLICT DE INTERESE ADMINISTRATIV
În calitate de deputat, a încheiat, în legislatura 2008 – 2012, un contract civil prin care și-a angajat nora în funcția de consilier în cadrul propriului birou parlamentar. În baza contractului civil încheiat, nora sa a obţinut venituri salariale în cuantum total de 3.302 Lei.
31. ZAMFIRESCU SORIN ȘTEFAN – Fost deputat – CONFLICT DE INTERESE ADMINISTRATIV SI PENAL
În calitate de deputat, a încheiat, în legislatura 2008 – 2012, trei contracte civile prin care și-a angajat fiul în funcțiile de șofer, referent și, respectiv, consilier în cadrul propriului birou parlamentar. În baza contractelor civile încheiate, fiul său a obţinut venituri salariale în cuantum total de 28.893 Lei.
Agenția Națională de Integritate a sesizat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în vederea verificării indiciilor privind posibila săvârșire a infracțiunii de conflict de interese, prevăzută de art. 301, alin. (1) din Codul Penal al României, ca urmare a încheierii de către ZAMFIRESCU SORIN ȘTEFAN a contractului civil prin care și-a angajat fiul în funcția de consilier.
32. ZĂTREANU DAN RADU – Fost deputat – CONFLICT DE INTERESE ADMINISTRATIV SI PENAL
În calitate de deputat, a încheiat, în legislatura 2008 – 2012, un contract civil prin care și-a angajat fiica în funcția de consilier în cadrul propriului birou parlamentar. În baza contractului civil încheiat, fiica sa a obţinut venituri salariale în cuantum total de 3.249 Lei.
Agenția Națională de Integritate a sesizat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în vederea verificării indiciilor privind posibila săvârșire a infracțiunii de conflict de interese, prevăzută de art. 301, alin. (1) din Codul Penal al României, ca urmare a angajării de către ZĂTREANU DAN RADU în cadrul propriului birou parlamentar a fiicei sale.

















