PSRO: Mircea Geoană şi-a lansat la apă echipa politică de la Dâmboviţa

Senatorul Mircea Geoană – preşedintele Partidului Social Românesc a „lansat la apă”, în sensul pozitiv după cum s-a exprimat, echipa politică de la Dâmboviţa, condusă de Cornel Gagionea. Optimist, Geoană a spus că PSRO va deveni până la alegerile de anul viitor, cel de-al treilea pol de pe scena politică românească.
„Este clar că la acest moment există o uzură pronunţată a partidelor tradiţionale, iar ţările care nu au sisteme politice şi administrative performante sunt ţări vulnerabile. După 25 de ani, România a ajuns în punctul terminus al primului ciclu de după comunism”, a explicat senatorul Geoană.
Potrivit acestuia, România are nevoie ca de aer de un nou program de ţară, altfel cei care vin la putere vor spune de fiecare dată că ceea ce au făcut cei dinaintea lor este musai greşit.
„Principala noastră ambiţie, a PSRO, este să punem temelia unui nou proiect de ţară. Proiectul de ţară al anilor 90 a fost integrarea în Europa. Proiectul de ţară pentru următorul deceniu, în opinia noastră, este o Românie dezvoltată, o Românie care evadează de la periferia Europei. O Românie în care se trăieşte decent, o Românie în care tinerii rămân acasă. O Românie în care te duci la un spital sau la un dispensar de ţară şi primeşti îngrijire medicală corespunzătoare”, a declarat Mircea Geoană.

















