Știri, Muntenia-Sud, România|miercuri, iunie 24, 2026
Sunteți Aici Home » SĂNĂTATE » Măsuri pentru limitarea efectelor caniculei

Măsuri pentru limitarea efectelor caniculei 

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o atenţionare COD GALBEN, valabilă şi pentru judeţul Dâmboviţa, în zilele de joi, vineri, sâmbătă şi duminică. Potrivit specialiştilor ANM, în intervalul menţionat, vremea va fi caniculară, iar indicele de confort termic se va situa peste pragul critic de 80. Pe arii extinse, temperatura maximă a aerului va depăşi 35 de grade, iar izolat se vor atinge temperaturi de 37 – 39 grade Celsius.

În municipiul Târgovişte şi în oraşe vor funcţiona, pe perioada caniculei, în intervalul orar 10.00 – 18.00, centre de prim-ajutor, unde cetăţenii vor putea primi ajutor medical de specialitate şi apă potabilă. De asemenea, se va acorda atenţie sporită persoanelor internate în centre de protecţie socială, în centre de zi sau în spitale.
 
Inspectoratul Teritorial al Muncii, Direcţia de Sănătate Publică, Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor şi Comisariatul Gărzii de Mediu au obligaţia să intensifice controalele în domeniile lor de activitate. Totodată, DSP va monitoriza calitatea apei potabile.
 
Serviciul de Ambulanţă Dâmboviţa, sprijinit şi de SMURD (cu două autospeciale, la Târgovişte şi Titu), este pregătit să preia permanent urgenţele.

Vineri, 15 iulie, vor prelua urgenţele 15 echipaje de zi şi 14 de noapte; sâmbătă, 16 iulie – 16 echipaje de zi şi 15 de noapte, iar duminică, 17 iulie – 17 echipaje de zi şi 13 de noapte.

View My Stats