Știri, Muntenia-Sud, România|vineri, mai 1, 2026
Sunteți Aici Home » SPORT » FOTBAL: Chindia-Afumaţi, derbi-ul ce va indica echipa pentru Liga 2

FOTBAL: Chindia-Afumaţi, derbi-ul ce va indica echipa pentru Liga 2 

Divizionarele C dâmboviţene vizează să încheie pozitiv etapa a 15-a a Ligii a 3-a. Toate reprezentantele judeţului îşi propun să iasă victorioase, pentru a se apropia şi mai mult de obiectivele fixate pentru finalul sezonului. În meciul vedetă al rundei, Chindia Târgovişte trebuie să evite orice pas greşit împotriva lui CS Afumaţi, atâta timp cât meciul are loc pe propriul stadion. Mai mult de atât, un eventual eşec suferit de echipa lui Nicu Croitoru în duelul cu ilfovenii indică din plin că gruparea târgovişteană nu este pregătită de urcarea în Liga a 2-a.

În schimb, dacă Pătru et comp. vor ajunge să câştige toate punctele puse în joc, atunci formaţia de lângă Turnul Chindiei va lua o opţiune serioasă de promovare şi, în acelaşi timp, îşi va consolida primul loc în seria C3. Tot mâine, FCM Târgovişte este obligată să-şi asigure toate punctele în fieful codaşei Astra 2, pentru a părăsi zona nisipurilor „mişcătoare”. Înregistrarea unui rezultat negativ împotriva giurgiuvenilor va împinge echipa finanţată de Ghiorghi Zotic să se afunde şi mai mult în subsolul clasamentului şi să se întrezărească în dreptul acesteia picajul spre campionatul judeţean.

Urban Titu atacă victoria cu FC Podari

Sâmbătă, Urban Titu are misiunea de a obţine cât mai multe puncte în prima deplasare a returului. Pentru a rămâne în prima jumătate a clasamentului, din seria C3, echipa lui Cristian Bădoiu trebuie să facă un meci mare împotriva penultimei clasate, FC Podari. În partida de pe stadionul „Comunal” din Bralostiţa, jucătorii Urbanului sunt nevoiţi să recupereze punctele pierdute, pe teren propriu, cu Chindia, în prima etapă a returului.

Programul complet al etapei, din seria C3

Vineri, ora 15:00
Chindia Târgovişte – CS Afumaţi
Astra 2 – FCM Târgovişte
Inter Clinceni – CS Vişina Nouă

Sâmbătă, ora 15:00
CS Podari – Urban Titu
Muscelul Câmpulung – Atletic Bradu
CS Ştefăneşti – SCM Piteşti
Sporting Roşiori – Concordia 2 Chiajna

Ionuţ Parghel

View My Stats