DÂMBOVIŢA: „Coasta geografică” de la Tătărani a fost consolidată

Adrian Ţuţuianu, preşedintele Consiliului Judeţean Dâmboviţa, şi-a propus ca, în acest an, să stea mai mult în teren, la supraveghearea unor lucrări de infrastructulă rutieră şi socială. Vineri, a fost o zi încărcată pentru primul edil al judeţului. Au fost trecute în revistă lucrările de consolidare a drumului judeţean 712 Bărbuleţu – Râu Alb, unde, pe două porţiuni, în punctul „Aninii Ologului” şi „La fermă”, din cauza alunecărilor de teren declanşate de ploile de anul trecut, calea de acces a fost afectată, făcând dificilă circulaţia rutieră. Momentan nu se desfăşoară nicio activitate fiindcă temperaturile scăzute nu au permis constructorilor să toarne beton. Lucrările au fost demarate în toamna anului trecut. Cei 400.000 de lei necesari investiţiei de la „Aninii ologului” provin din Fondul de rezervă al Guvernului.

„Dacă vremea va fi bună, de săptămâna viitoare, dăm ordin de reluare a lucrărilor. Credem că, în două luni, drumul va fi consolidat şi se va circula în siguranţă”, a declarat Adrian Ţuţuianu.
Pentru podeţul şi zidul de sprijin din punctul „La fermă” s-a cheltuit 100.000 de lei. Peste o săptămână, această lucrare va fi gata.
La Tătărani, pe malul Dâmboviţei, în zona numită „Coasta geografică” au fost investiţi circa 300.000 de lei, tot din Fondul de rezervă al Guvernului, pentru digul de protecţie al drumului judeţean.
„Dacă nu am fi intervenit la timp, drumul ar fi fost rupt de ape şi circulaţia rutieră întreruptă. După cum vedeţi, totul a fost pusla punct. Nu mai sunt probleme”, a precizat Adrian Ţuţuianu.
Primarul comunei Tătarani, Constantin Pătru, insistă pe lângă Consiliul Judeţean să continue lucrările de consolidare a malurilor şi în aval, unde râul Dâmboviţa sapă puternic, punând în pericol mai multe gospodării.


















