Nea Victor a fost şi rămâne unic…
Disparţia lui Victor Sanda lasă un loc pe care nu mai are cine să-l ocupe. Prin comportament, înţelepciune, replici, atitudine, har, zâmbet, era aparte, unic. Deschis, jovial, român dintr-o bucată, căruia nu-i plăcea să se ascundă după degete. Atingea atunci când era nevoie, instinctual, dur, inteligent. Probabil, în politică, nu trebuie să fii aşa sau poate trebuie, dar depinde de conjunctură, de cei pe care îi ai alături, de năzuinţele camarazilor, care, de cele mai multe ori nu coincideau cu ale lui.
Pentru Victor Sanda, zodia politică nu a fost favorabilă, cel puţin în ultima perioadă, când lupta pentru supremaţie era aproape oarbă şi lovea la nimereală. Astfel de jocuri, meschine în politică, nu l-au prins niciodată pe nea Victor. Se consuma mult. Ca fiecare ţigară pe care o aprindea într-un ritm alarmant. Cu fiecare ţigara din care trăgea, vârtos, parcă ardea un gând, o supărare, o deziluzie.
Victor Sanda a încercat să împace, să fie arbitru, naş al înţelegerii. A vrut să împrăştie ura pe care o simţea că se adună în jurul partidului din care făcea parte, în preajma oamenilor pe care nu-i mai recunoştea, schimbaţi de vremuri, de vraja puterii. Nu a reuşit. Este greu să te lupţi cu orgoliile, cu ambiţiile bolnăviciose, cu cei care se aprind violent imediat după ce le-a fost pusă în ureche o limbă otrăvită.
Victor Sanda, în ultimul timp, nu se mai regăsea în partidul pe care l-a creat alături de alţi grei, se simţea nebăgat în seamă, ocolit, neîntrebat. Îşi dorea să fie vizitat, consultat, să i se ceară sprijinul. Nu am auzit să fii refuzat vreodată pe cineva. Avea leac pentru toată lumea. Îi lipseau colegii de altădată, cu care făcuse o echipă de forţă: Ion Stan, Ion Dumitru, Gheorghe Ana, Traian Novolan, Ion Nicolae, Tonel Rădulescu.
Plecarea lui Victor Sanda dintre noi ar trebui să ne înveţe ceva, să aprindă în fiecare coleg, prieten pe care l-a avut, în fiecare duşman, în fiecare tovarăş, o flăcăruie a reconcilierii, a toleranţei. Aşa voia nea Victor, să fie înţelegere, loc pentru toată lumea.

















