FOTBAL: „Lăncierii” târgovişteni au fost stăpânii jocului cu Urban Titu

Derby-ul Chindia Târgoviște-Urban Titu 2-0 (0-0) nu a fost cine știe ce. A plăcut pentru ardoarea cu care au luptat jucătorii aflați în terenul de joc și pentru numărul mare al ratărilor.
Chindia a început meciul în atac punând presiune pe careul din fața lui Iordan. Urban s-a limitat doar să se apere, formând două linii defensive în treimea proprie. În această zonă a fost luptă acerbă. Anton (17) a șutat puternic de la 22m și la întins destul de serios pe portarul Iordan. Peste un minut, Dobre a executat cu mult efect un corner într-un careu aglomerat, Vătavu deviază balonul cu capul, care ajunge la Anton, iar șutul acestuia îl lovește pe Mirescu, aflat pe linia porții. Echipa din vechea Cetate de Scaun rămâne în ofensivă. Urban se apără cum poate, Popa (24), Cherchez (24), Anton (41) sunt aproape de a marca. În min.42, fundașul Ștefănescu îl faultează, ca ultim apărător, pe Cherchez și este eliminat just de centralul Adrian Costreie. Cu un om în minus, Urban este derutată, scoasă din ritm.
Băieții lui Rică Neaga nu îndrăznesc deloc.Stau la cutie. Se apără supraaglomerat. Au refuzat fotbalul. Dăruirea nu a fost suficientă. Chindia a presat în jumătatea adversă, construind atent în linia mediană. Popa (57 și 58) este foarte aproape de gol. Portarul Iordan este în alertă și își face bine treaba. Chindia reia atacurile, dar parcă după un scenariu învechit. Cherchez (59) și Popa (63) s-au apropiat periculos de poarta Urbanului dar fără să modifice tabela de marcaj. Vizitatorii au rezistat cat i-au dus puterile și orgoliul.
Trgoviștenii sunt mai lucizi, mai motovați. Sunt mai proaspeți, mai activi, s-au năpustit peste defensiva Urbanului. În min.70, Grigore și-a croit drum ca un tanc și a centrat în gura porții, iar Popa l-a răpus pe portarul Iordan, care s-a trezit cu obiectul muncii în poartă, 1-0. Chindia rămâne în atac, dar Dobre (77), Cherchez (78), Popa (79) risipesc cu seninătate eforturile colegilor săi. Urban încearcă să riposteze, dar Petculescu și Neguț sunt ca niște soldați cu arme cu muniție oarbă. Nu pot face nimic în fața lui Vătavu și Ispas.Au avut o vagă idee ofensivă.
Temelia echipei din Titu s-a mai surpat o data în min.85, când Cherchez, din pasa lui Grigore, a dublat scorul, 2-0. În continuare, Lăncierii” târgovișteni au rămas în avanposturi. Oaspeții nu s-au putut aduna. Localnicii au prospețime și poftă de joc. C.Dinu (90) ratează șansa de a majora scorul. Cea mai mare ocazie a meciului s-a consumat în min.93, când Popa a șutat în bară, iar Săndulescu, din 7m, cu poarta goala, a trimis balonul peste transversală.

Au marcat: Popa (min.70) și Cherchez (85).
Șuturi spre poartă 14-4, pe spațiul porții 7-2, cornere 9-2.
Au arbitrat: Adrian Costreie 6 (Buftea)-Cristian Măndiță 6,5 (Tunari), Gabriel Bancz 7 (Bragadiru).Observator FRF: Silviu Crângașu (Ploiești) și Viorel Pisău (Buzău).
Cartonașe galbene: Vătavu, Parghel, Cherchez, Popa,/Corbu.
Cartonaș roșu: Ștefănescu (min.42).
Jucătorul meciului: Dani Popa.
Chindia: Cristică 6,5-Pătru 6,5 (cpt), Ispas 7, Vătavu 7, C.Dinu 6- Dobre 6 (83-Săndulescu), Anton 6,5, Voinea 6 (52-Grigore 6,5), Parghel 6,5 (90-Cernea)-Cherchez 6 (79-Roman), Popa 7.Rezerve neutilizate: Omuț-B.Dinu, Ghinea.
Antrenori: Nicu Croitoru, Sică Bârdeș, Cosmin Lunescu.
Urban: Iordan 6-Pâslaru 5,5, Ștefănescu 3, Avram 6, Mirescu 6,5-Corbu 6 (cpt), Penescu 5, Petculescu 5, Rădescu 5 (67-Neguț 5), Cârstea 5 (62-A.Stan 6)-O.Stan 5,5 (43-Ivașcu 6).Rezerve neutilizate: M.Mihai-Tuță, Militaru, Dicu.
Antrenori: Adrian Rică Neaga, Remus Bărbărie.
Alexandru Istrate
Declaraţii
Adrian Neaga – antrenor Urban: „Chindia ne-a dat un gol când eram în zece oameni pe teren şi altul când eram în nouă. De asemenea, la 1-0 pentru adversar şi când ne aflam în nouă jucători pe teren am avut ocazia să egalăm. Chiar dacă am avut parte de o înfrângere ţin să-mi felicit jucătorii că au dat dovadă de caracter în acest joc. Cred că în curând se va forma o echipă frumoasă la Titu. Jucătorii mei au trebuit să transpire de două ori mai mult în acest meci, decât au făcut-o în disputa din Cupa României. Astăzi am jucat mult mai bine decât am făcut-o în Cupă. Felicit Chindia pentru victorie şi îi doresc mult succes în lupta pentru promovare, fiind o echipă din judeţul Dâmboviţa. Nu se ştia niciodată ce s-ar fi întâmplat în acest joc dacă se juca 90 de minute unsprezece la unsprezece. Pot spune că în minutul 2 am avut penalti la Rădescu, dar arbitrul nu l-a dat”
Nicu Croitoru – antrenor Chindia: „Am avut câteva emoţii în acest meci deoarece am jucat pe teren propriu şi trebuia să arătăm bine. Pe de altă parte, emoţii au fost şi din cauza faptului că evoluam împotriva lui Urban Titu, adică în faţa unei echipe extrem de motivată. Cum am lucrat mulţi ani la Titu prefer să nu vorbesc despre această echipă. Ne aşteptam ca împotriva Urbanului să avem un joc greu. Le-am spus băieţilor să aibă multă răbdare până vom marca. În această dispută nu aveam voie să ne precipităm. Trebuie să recunosc că unsprezece la unsprezece era mult mai greu să câştigăm. Mă aşteptam ca Titu să fie o echipă care să arate bine în apărare şi care să ne închidă bine culoarele de gol. Pentru noi a fost bine că am reuşit să câştigăm”.

















