Știri, Muntenia-Sud, România|joi, iunie 18, 2026
Sunteți Aici Home » SPORT » FOTBAL: Portarul Iustin Popescu şi-a făcut bine treaba la Chindia Târgovişte

FOTBAL: Portarul Iustin Popescu şi-a făcut bine treaba la Chindia Târgovişte 

Goalkeeper-ul echipei de lângă Turnul Ghindiei, Iustin Alin Popescu (21 ani), a avut o evoluție constant bună în sezonul 2013-2014. De multe ori, a ermetizat poarta Chindiei. Paradele sale spectaculoase au descurajat adversarii și i-au încurajat pe coechipieri. A fost inspirat și la ieșirle pe centrări. A comunicat permanent cu fundașii din fața sa. I-a îmbărbătat atunci când era nevoie. De asemenea, a avut un joc bun de picior cu pase și degajări oportune.

Prestațiile superioare din stagiunea care s-a încheiat s-au datorat seriozității și bunei pregătiri. A avut antrenor priceput, în persoana lui Gică Păsărică. Antrenorul cu portarii l-a pregătit din toate punctele de vedere, în așa fel încât acesta a băgat multe puncte în contul Chindiei, atât în sezonul regulat cât și în play-off.

După opinia specialiștilor, Iustin Popescu a fost cel mai bun portar din C6. I-a devansat pe Zegheru (Fortuna) și Vlăsceanu (SCM Argeș). După toate probabilitățile, în această vară, Popescu va părăsi gruparea din Vechea Cetate de Scaun.

Alexandru Istrate

View My Stats