DÂMBOVIŢA: FCM Târgoviște și-a intrat în mână. Urmează meciul orgoliilor nebănuite

Dacă în sezonul regulat echipa de pe malul drept al Ialomiței a avut o prestație palidă, în a doua parte a competiției (play-out), FCM Târgoviște nu a jucat rău și a adunat 7 puncte, în 5 etape. Ultima izbândă a obținut-o în județul Covasna, în micuța localitate Păpăuți, contra echipei locale Fotbal Club. ”Tunarii” au câștigat cu 2-0 grație golurilor marcate de Cernea (37) și Popa(70), care au bătut poarta apărată de nefericitul Avram.
Singuri printre dușmani
Profesorul Puiu Becheanu și-a așezat elevii cât mai departe de poarta lui Bica și i-a sfătuit să se apere strâns și să atace în “haită”. A utilizat doi închizători, Gâldău și Lungeanu, în fața stoperilor Coman și Olteanu. Atacanții de la Păpăuți, Suto, Antal și apoi David și Hodorog au fost singuri printre dușmani. Nu le-a ieșit mai nimic.
“Lateralii” Neagu (pe dreapta) și Cernea (pe stânga) au blocat flancurile. Voicu și Damian nu au mișcat în front. De multe ori, mingea i-a mușcat de ghete. Neputând ataca nici frontal, nici pe laturile terenului, gazdele au eșuat undeva la 20 de metri de buturile vizitatorilor.
Lețu a revigorat atacul
Pe benzile laterale, Municipal i-a avut pe Daia și Enescu. Aceștia au încercat să-i aprovizioneze cu baloane utile pe Popa și Mihăilă. Introducerea lui Lețu a revigorat atacul târgoviștean. Puternicul vârf a fost autorul pasei decisive la golul de 2-0, marcat de D.Popa. Lețu si D. Popa, au scos sufletul din E. Popa și Marincea.
Deficiențe constatate
Au fost și unele deficiențe în jocul “Tunarilor”, în special la tranziția balonului din zona neutră (mijlocul terenului) în atac. De asemenea, au fost puține faze când roș albaștrii au dus mulți jucători în careul advers. În distribuția Municipalului nu există un jucător care să recupereze baloane pe respingerea apărătorilor adverși. Să adune mingiile și apoi să le redistribuie către atacanți, aceștia, după caz, să răspundă prin devieri sau pase redublate.
Un meci al ambițiilor
“Tunarii” lui Ghiorghi Zotic sunt pe val. Sunt neînvinși de două etape, perioadă când au dobândit pe Avântul Reghin (acasă) și pe FC Păpăuți (deplasare). Ambele meciuri s-au terminat cu scorul de 2-0. Elevii profesorului Puiu Becheanu au meci greu în etapa următoare (prima a returului) la Titu, cu Urban.
În acest sezon, în meciurile directe, FCM a câștigat două partide, 2-0 (deplasare) și 2-1 (acasă), iar o confruntare s-a terminat la egalitate. Urban nu a câștigat niciun meci. Se anunță o confruntare cu mult exces de adrenalină.
A consemnat,
Alexandru Istrate

















