DÂMBOVIŢA: Sesiune de instruire pentru cadre didactice, bibliotecari, cetăţeni şi elevi

Centrul Europe Direct Târgovişte din cadrul Bibliotecii Judeţene Dâmboviţa organizează în data de 18 aprilie 2014, începând cu ora 09:00, o nouă sesiune de instruire pe teme precum: Să utilizăm site-ul Europa, serviciile oferite de Biblioteca Comisiei Europene utilizând platforma online EUBOOKSHOP.EU, Strategia Europa 2020, Cetăţenie Europeană, Alegerile Europarlamentare 2014, scriere de proiecte în context ERASMUS +, Rolul global al UE, Reforma Politicii Agricole Comune etc.
Întâlnirea este organizată cu scopul de a veni în sprijinul comunităţilor deservite de bibliotecarii care au puncte de informare europeană, prestează servicii de diseminare a informaţiei, şi care vor învăţa cum să răspundă solicitărilor venite din partea cetăţenilor din cadrul comunităţilor respective privind drepturile cetăţenilor UE sau priorităţile UE.
Participă bibliotecari, cadre didactice, elevi şi cetăţeni din întreg judeţul.

















