DÂMBOVIŢA: Politicieni la cazma! „Luna Pădurii” i-a scos din birouri. VIDEO

Astăzi, cu ocazia „Lunii plantării arborilor”, eveniment organizat anual de către Regia Naţională a Pădurilor în perioada 15 martie – 15 aprilie, jurnaliştii au participat, alături de silvicultori, reprezentanţi ai administraţiei publice locale şi judeţene, şefi de instituţii şi parlamentari, la o acţiune de plantare puiet arbore desfăşurată în zona Neagra – Ocolul Silvic Bucşani.
Au contribuit din plin la plantarea puieţilor din specia stejar pedunculat şi frasin şi studenţi de la Facultatea de Ingineria Mediului din cadrul Universităţii Valahia din Târgovişte.
Pe şantierul de împădurire de la Neagra, cu o suprafaţă de aproximativ 2,5hectare, se vor planta peste 16.000 de puieţi obţinuţi în Pepiniera Centrală Găeşti.
Anul acesta, după cum a precizat directorul Direcţiei Siilvice Dâmboviţa – dr. ing. Costel Preda, programul de regenerare a pădurilor cuprinde în judeţ 144 de hectare, din care 99 de hectare reprezintă regenerări naturale, 45 de hectare – regenerări artificiale şi 4 hectare completări în plantaţii. În total, 235.000 de puieţi din toate speciile se vor planta în perimetrele stabilite de către Ocoalele Silvice.



















