DRUMURILE DE EXPLOATARE, INAUGURATE PE BICICLETE! Investiţia a fost de un milion de euro fonduri nerambursabile

Astăzi, Executivul târgoviştean a inaugurat într-un mod cu totul inedit drumurile de exploatare agricolă realizate în Cartierul Priseaca. Conducătorii urbei şi-au îmbrăcat ţinuta sport şi au purces într-o plimbare cu bicicleta pe traseul Priseaca-Geangoeşti.
“În anul 2010, Primăria Municipiului Târgovişte a semnat un contract cu finanţare nerambursabilă, cu Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, drept pentru care a primit suma de 1 milion de euro, de la Guvernul României de atunci, cu care am făcut aceste patru drumuri de exploatare agricolă.
Este vorba de legături care se fac cu comunele Şotânga şi Dragomireşti, respectiv satul Geangoeşti. Sunt drumuri de legătură care ajută în primul rând pe agricultori pentru a deservi mai bine 320 de hectare din această zonă. Sunt drumuri care se intind pe aproximativ 7 kilometri. Contribuţia locală a constat doar în plata TVA-ului, deoarece fondurile europene nu includ şi TVA-ul.
Astăzi, vor beneficia de investiţie în primul rând cei care exploatează drumurile agricole, dar şi cei care preferă să facă turism, mişcare în aer liber, să vadă locuri atât de aproape de municipiul Târgovişte, dar care îţi pot crea un sentiment că te afli la câteva sute de kilometri depărtare”, a declarat primarul Gabriel Boriga.

















