CENTRUL MEDICAL DE LA TITU BAGĂ ZÂZANIA ÎNTRE POLITICIENI! Unii vorbesc despre medici oropsiți, ceilalți despre pacienți mulțumiți

Deputatul PSD Ionuț Săvoiu se declară dezamăgit de faptul că dr. Jean Popescu, membru în Biroul Permanent Județean al PDL, a criticat redeschiderea unității medicale de la Titu, deplângând medicii și asistenții de acolo, care nu ar avea obiectul muncii.
”Vreau să transmit atât domnului doctor, cât şi tuturor celor care au stat cu mâna-n sân şi au pus lacăt pe o instituţie care salvează vieţi si usureaza suferinte, că în primele 2 zile de la redeschiderea unităţii i-au trecut pragul 103 pacienţi, din care 4 au fost internaţi. Cei mai mulţi dintre aceştia au fost copii aduşi de părinţi în Secţia de Pediatrie.
Mă întreb dacă, pe toţi aceştia şi pe mulţi alţii, privaţi de asistenţă medicală de specialitate pentru mai bine de un an, i-a plâns cineva în şedinţele PDL, atunci când guvernul pe care îl slujea a închis Spitalul Titu?”, declară Ionuț Săvoiu.

















