59 de milioane de lei pentru rețelele de apă și canal din Dâmbovița

În județul nostru primesc finanțare 20 de proiecte, 9 pentru canalizare și 11 pentru apă potabilă. Dintre acestea 18sunt în localități copnduse de primari PDL și 2 în localități administrate de social-democrați, ceea ce, cu siguranță, va da tonul la discuții pe seama împărțirii fondurilor după criterii politice.
Comunele care vor beneficia de fonduri sunt: Băleni, Buciumeni, Butimanu, Cândești, Conțești, Corbii Mari, Cornățelu, Dărmănești, Gura Foii, Iedera, Ludești, Ocnița, Răscăieți, Răzvad și Runcu.
Durata maximă de proiectare a lucrărilor este de o lună pentru fiecare obiectiv de la data ordinului de începere a proiectarii şi 12 luni pentru fiecare obiectiv de la data ordinului de începere a execuţiei. Ofertantul câştigător va realiza toate studiile de teren necesare proiectării şi execuţiei lucrărilor, costurile pentru acestea vor fi cuprinse în oferta financiară a respectivului obiectiv.
Criteriul de atribuire al contractului este cel mai mic preţ. Valoarea estimată pentru județul Dâmbovița este 59.818.184 lei.
În termen de 30 de zile de la semnarea contractului, operatorul economic declarat câştigător are obligaţia de a prezenta autorităţii contractante dovada că dispune de surse de finanţare (extras de cont dacă finanţarea e asigurată din surse proprii sau angajament ferm al finanţatorului în cazul în care acesta apelează la alte surse de finanţare). Plata contractului se va face începând cu 2013 în limita creditelor aprobate.
Adriana Răceanu, Ion Obăgilă
Articol postat in categoria: ADMINISTRAŢIE